Dă-ne Doamne minte…

Poate cea mai importantă prioritate a țării noastre este eradicarea corupției, care incidental are o anumita doză de implicare și în povestea noastră de astăzi, fenomen generalizat la nivelul tuturor sectoarelor de stat (incluzând aici și educația sau sistemul medical).

Însă o altă prioritate, de care ne plângem pe la toate colțurile, este infrastructura de drumuri slab dezvoltată și prost întreținută. Iar dacă în primul caz este pandemie și nu se întrevăd prea curând semne de însănătoșire, la infrastructura rutieră ai putea spune că am avea ceva șanse.

Mai ales la cea din interiorul orașelor.

Ce s-a făcut înainte de 1989 și să spunem până în 2000 în ceea ce privește infrastructura rutieră din orașe a fost oarecum în regim de junglă. Asta e, nu a existat viziune, nu s-a așteptat nici un primar sau vreun arhitect șef că explozia populației motorizate să fie atât de mare (oare?!). S-au construit blocuri lângă blocuri delimitate de străzi mici și de alei unde cu greu încape o mașină. Dar ce s-a întâmplat după?

Exemplul Greenfield 1 și respectiv 2.

Întâmplarea face că am intenționat să cumpărăm un apartament în Greenfield acum câțiva ani și că după ce am realizat că urma să trăiesc cu o stație de epurare sub geam, stație bine mascată în timpul vizitelor premergătoare contractului de avans, după o ceartă sănătoasă cu dezvoltatorul am renunțat la apartament. Așa arăta vederea de la balcon.

greenfield bucuresti statie epurare

Ne aflam, la acel moment, printre cele câteva mii de oameni cărora li se spunea că problema asfaltării drumului din pădurea Băneasa este o treabă de câteva luni de zile. Aveam prieteni care stăteau în Greenfield de ani de zile și care și lor, li se spusese la vremea lor, că în câteva luni se va asfalta drumul de acces. Parol! Nu de asta nu am cumpărat apartamentul, dar nu asta mai contează acum. Au cumpărat alții.

Apoi, avem exemplul ansamblelor noi rezidențiale din Militari. Cartierul a debutat acum vreo 8-9 ani de zile urmând a fi o soluție mișto pentru toate familiile tinere care lucrau în business parkurile din zonă și care nu mureau după vreun apartament din 80 în zona Veteranilor sau Gorjului.

 

militari residence bucuresti

Poza din satelit e veche, cam toate bucățile alea de teren sunt acum pline ochi de blocuri, iar căile de acces au rămas la fel. Puține și înguste. Drumul Osiei, din poză, nu are nici măcar trotuar. Dacă nu ai mașină dar ai un copil și vrei să ajungi la stația de autobuz mergi pe stradă printre mașini cu căruțul.

În unele seri, ca să ajungi din bulevardul Iuliu Maniu până în partea cealaltă a cartierului (Strada Apeductului), 1.6km îi parcurgi în 20 de minute.

Iar apoi vine povestea asta “Un loc de parcare la 8 angajați la clădirile de birouri” iar prima întrebare care îmi vine în cap este: ok, acum niște zeci de ani de zile, cineva fără viziune și fără să înțeleagă cum vor evolua lucrurile, a trasat cartiere înghesuite și străzi mici. Dar acum, în ultimii câțiva ani, când este din ce în ce mai evident că o să ne urcăm unii pe alții cu mașinile, când nu există parcări suficiente ca să nu mai spun de parcuri pentru cartiere, cum naiba să dai autorizație de construcție unui cartier de 10 blocuri de 7 nivele fiecare, când calea de acces înspre și dinspre cartier este o stradă amărâtă cu două benzi sau când distanța dintre blocuri este atât de mică încât vecinii de la aceelași nivel pot sta la o bere de vorbă? Aveam practic șansa de a face o mică diferență, de a crea o viață mai bună, pentru noi toți, pentru că deși nu locuiești acolo, poate că la un moment dat vei traversa respectiva zonă și nu vei mai face 20 de minute pe 1.6 km ci 3 minute și am ales să fim proști în continuare.

Ca dezvoltator, te înțeleg. Ai cumpărat un teren de X mii de metri pătrați și vrei să construiești pe 120% din el dacă se poate. Orice centimetru pătrat neconstruit înseamnă pierdere, mai ales când vinzi cu 50.000 de euro apartamentul de 3 camere, la cheie. Ce locuri de joacă pentru copii, ce zone verzi? Betoane ce se pot transforma în bani. Fair.

Dar primăria, cea care are puterea, prin decizii locale, de a spune chestii de genul “dacă vrei să construiești blocuri în zona X, poți face doar blocuri de 4 etaje maxim, pentru că ai doar o cale de acces pe două benzi; iar distanța între blocuri trebuie să fie de minim 40 de metri. Vrei să construiești mai înalt? Ok, donezi sau îți răscumpăram noi înca 6 metri lățime din teren să facem strazi și apoi poți face blocuri cu 7 nivele..” ce a făcut în tot acest timp?

Când toți ne plângem de loc puțin în orașele mari, niște băieți deștepți trântesc câte un cartier la marginea orașului, la prețuri acceptabile, în care o sa moară toată lumea la primul incendiu mai serios, pentru că nu a ajuns la timp mașina de pompieri. Pentru că era blocată pe una din străduțele alea mici unde e trafic mult. Sau poate ambulanța pentru copilul sau soția ta.

 

Poza de aici.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *